DIICOT l-a prins pe farmacistul care vindea narcotice cu ajutorul unui dealer de droguri

0
30


1.500 de cutii cu fiole și pastile narcotice periculoase au fost confiscate de procurorii DIICOT în operațiunea care a dus la arestarea unui farmacist.  

El este acuzat că vindea pe piața neagră fentanil, oxicodonă și morfină. Erau expirate și ar fi trebuit distruse, însă suspectul, care era responsabil cu managementul calității medicamentelor, a decis să le vândă.

Procurorii DIICOT susțin că, în ultimele 14 luni, Constantin Șonea ar fi vândut peste 22.000 de comprimate și fiole de fentanil, oxicodonă și morfină. Narcoticele medicale ar fi trebuit distruse, însă farmacistul le vindea unui traficant. Alte aproximativ 45.000 de pastile ar fi fost găsite la percheziții în biroul său și în fișete.

Suspectul a fost dat în vileag chiar de cel care spera să îi aducă peste 200.000 de euro din vânzarea drogurilor de mare risc.

„Produsele expirate, dar care continuă să producă aceleași efecte sunt centralizate şi adunate de Costy, în calitate de angajat al SC…SRL, el adunând astfel de medicamente de la toate farmaciile (…) din țară. Aceste medicamente sunt destinate distrugerii” – este declarația denunțătorului.

Citește și


Moderna a cerut autorizarea imunizării adolescenților, în Europa și Canada. Rezultatul studiilor clinice

stiri romania

Ca să strângă cât mai multe dovezi și chiar să îl prindă în flagrant pe farmacist, procurorii DIICOT au cerut ajutorul unui dealer de droguri și al unor colaboratori cu identitate protejată. Agenții antidrog și cei de la Direcția Operațiuni Speciale au înregistrat fiecare livrare de narcotice medicale.

Conversație interceptată de procurorii DIICOT

Costi: Am încercat să mă ancorez să îmi rezolv toate lucrurile, dar sunt fără nevoia de a recupera ceva, tu vezi ce mai poate merge”.

Colaborator: Eu cred, la ce informații am, cât am putut să aflu şi eu, cred că acum e acesta, fentanilul, ăsta de 200, de 300.

Costi: De 200 [neinteligibil] multe așa, am strâns de 400

Șonea s-ar fi arătat interesat să asigure stocuri de fentanil și oxicodonă pentru mai multe concerte organizate în Prahova și Capitală luna aceasta. O pastilă de fentanil se vinde și cu 100 de lei.

Conversație interceptată de procurorii DIICOT

Costi: Păi şi ce trebuie să pregătim?

Colaborator: Îmi trebuie neapărat fentanil de 100, oxy…

Costi: Oxy, ce mi-ai zis tu…

Colaborator: Da, de la urgență mi-a spus…

Specialiștii atrag atenția că fentanilul și oxicodona sunt printre cele mai periculoase droguri de mare risc, mai puternice și de 100 de ori decât morfina sau de 50 de ori, decât heroina.

Mihai Copăceanu, psiholog specialist în adicții:Ai un risc foarte mare de a fi dependent. Așa cum sunt statistcile mai ales în America, cele mai multe supradoze au în componența lor acest abuz de fentanil”.

Deși a refuzat să dea orice declarație și să spună cum scotea medicamentele narcotice din sediul firmei, dar și dacă avea sau nu complici în interior, Constantin Șonea le-a transmis procurorilor că este gata să încheie un acord de recunoaștere a vinovației. Cu o condiție: să i se garanteze o pedeapsă cu suspendare.

Între timp, farmacistul a ajuns în spatele gratiilor. Șefii săi refuză să comenteze acuzațiile.

Articol recomandat de sport.ro


Acuzații șocante la adresa lui Mircea Lucescu: ”Intru în mormânt cu adevărul”

Acuzații șocante la adresa lui Mircea Lucescu: ”Intru în mormânt cu adevărul”



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “stirileprotv.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.