Polițist local din Pitești, în comă după o agresiune brutală din partea unui tânăr de 20 de ani pentru că i-a atras atenția asupra comportamentului

0
60



stiri romania

Primăria Piteşti anunţă într-un comunicat că agresiunea a avut loc în zona centrală a municipiului, unde agentul se afla în patrulare.

“C.S. în vârstă de 55 de ani, poliţist local la Ordine Publică din 2007, a surprins, în timp ce patrula în zona centrală, un tânăr care a spart o sticlă de bere pe stradă (…). Poliţistul i-a atras atenţia asupra comportamentului – act de vandalism în spaţiul public. Cu agresivitate, bărbatul în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în Moşoaia, l-a lovit în zona feţei, prin surprindere. În urma loviturii, poliţistul local a căzut şi a fost izbit cu capul de asfalt, rămânând inconştient”, se arată în comunicat, citat de Agerpres.

Crimă înfiorătoare în Botoșani. Mamă și fiică, ucise de capul familiei

Conform aceleiaşi surse, poliţistul este în stare foarte gravă şi urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

Agresorul a fost reţinut şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

“În acest moment dificil, sperăm la recuperarea rapidă a poliţistului local şi suntem alături de familia sa. Ne exprimăm respectul pentru toţi cei care servesc comunitatea noastră şi vă îndemnăm să le arătaţi sprijinul şi recunoştinţa pe care o merită”, se menţionează în comunicatul Primăriei Piteşti.

Comisar șef: „Ne îndreptăm spre dezordine socială. Mă îngrozește ce se întâmplă în familii”



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.realitatea.net”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.