Bursele din Europa au urmat un curs uşor ascendent ieri, în aşteptarea deciziei de politică monetară a băncii centrale americane (Fed).
• Euronext Paris
– Acţiunile companiei auto franceze Renault SA au urcat cu 1,8%, la 35,38 euro la ora locală 15.21, cele ale producătorului auto franco-italo-american Stellantis NV – cu 0,8%, la 20,38 euro. Potrivit datelor oficiale publicate ieri, preţurile de consum din Franţa au scăzut cu 0,2% în ianuarie, comparativ cu luna anterioară.
– Indicele CAC 40 a crescut cu 0,1%, la 7.687,54 puncte la ora 15.23.
• Deutsche Börse
– Acţiunile Bayer AG au coborât cu 2,9%, la 29,20 euro la ora 15.34. Titlurile producătorului german sunt în declin de la începutul săptămânii, în condiţiile în care acesta a fost obligat să plătească despăgubiri de 2,25 miliarde de dolari, cea mai mare sumă de până acum, în litigiul său aflat în curs, legat de un presupus efect cancerigen al erbicidelor Roundup, conform Reuters.
– Indicele DAX a scăzut cu 0,1%, la 16.950,69 puncte la ora 15.34.
• London Stock Exchange
– Acţiunile operatorului britanic de telefonie Vodafone Group Plc s-au depreciat cu 2,2%, la 67,24 pence la ora14.50. Compania a respins o nouă propunere din partea societăţii franceze Iliad SA pentru fuziunea operaţiunilor lor din Italia.
– Indicele FTSE 100 a crescut cu 0,09%, la 7.673,09 puncte la ora 14.51.
• New…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.bursa.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com