Sese, dezvăluiri despre cea de-a doua sarcină a Giovanei: ”Ea tot timpul a fost o luptătoare”

0
51


Câștigătorii sezonului 5 al show-ului matrimonial Mireasa așteaptă să devină părinți pentru a doua oară.

 

Sese și Giovana sunt mai fericiți ca niciodată. Câștigătoarea show-ului Mireasa este din nou gravidă. Sese a vorbit în exclusivitate pentru Spynews.ro, cel mai tare site de știri mondene din România, despre cum decurge sarcina iubitei sale soții. El a precizat că nu știu încă sexul copilului.

 

”Suntem foarte bine, suntem nerăbdători să apară și cel de-al doilea copil, abia așteptăm să vedem cum o să reacționeze fetița la bebeluș. Nu am aflat încă dacă vom avea băiețel sau fetiță. Eu mi-aș dori băiețel, Giovi zice că simte că e tot fată. Eu băiat am zis ca să fie pereche, poate ne ajută Dumnezeu, acum să vedem care are dreptate. Prima dată la primul copil am avut eu dreptate. Nu ne-am gândit momentan la niciun nume, așa am văzut multe, dar nu ne-am hotărât pentru un nume până nu aflăm dacă vom avea fată sau băiat”, a spus Sese pentru Spynews.ro.

Câștigătorul emisiunii Mireasa aprecizat că Giovana va naște la mijlocul acestei veri: ”Giovi se simte mai bine ca la prima sarcină, e obișnuită că dacă a fost acum rapid imediat, știe ce și cum. Ea tot timpul a fost ca o luptătoare, nu s-a plâns, nu nimic. Nici cu Hureem nu a avut grețuri, doar foarte puțin, e foarte bine. Ar trebui să nască prin iulie, cam pe 11, dar să vedem, așa ne-a spus medicul”.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “antenastars.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.