Gigantul tehnologic Google susţine că cel mai recent model al său de inteligenţă artificială (AI) este capabil să obţină un punctaj de 91,1% la examenul de licenţă în medicină din SUA (USMLE), relatează EFE.
„În urmă cu aproximativ un an şi jumătate, am construit primul sistem de inteligenţă artificială care a reuşit să treacă un examen de licenţă medicală, numit MedQA, din cadrul programului USMLE. Cel mai nou model al nostru, optimizat pentru domeniul medical, a obţinut performanţe de top în domeniul medical, obţinând un scor de peste 91%”, a anunţat Greg Corrado, şeful echipei de sănătate şi inteligenţă artificială de la Google, în cadrul conferinţei „The Check Up” (verificarea), care a avut loc săptămâna trecută la New York.
Google spune că investighează modul în care o versiune a modelului Gemini de AI, optimizată pentru domeniul medical, poate debloca noi capacităţi de raţionament avansat, de înţelegere a unui număr mare de contexte şi de procesare a mai multor modalităţi.
Compania subliniază că, datorită capacităţii multimodale a Gemini, capabil să proceseze text, imagine, audio şi video, acesta a fost utilizat pentru sarcini complexe, cum ar fi generarea de rapoarte pentru imagini 2D, raze X, dar şi pentru imagini 3D.
Citește și Comisia Europeană deschide investigaţii împotriva Apple, Google şi Meta
„Deşi această activitate se află încă în faza de cercetare, există posibilitatea ca inteligenţa artificială generativă în radiologie să ofere capacităţi de sprijin pentru organizaţiile din domeniul sănătăţii”, a precizat compania într-un comunicat.
Mai multe prototipuri şi studii au fost prezentate şi expuse astăzi (19 martie n.e.), inclusiv un ecograf portabil cu inteligenţă artificială numit „Maternal Health Ultrasound AI”, care oferă informaţii pentru interpretarea mai uşoară a imaginilor cu ultrasunete, ceea ce ar putea fi util în zonele rurale sau subdezvoltate unde nu există specialişti care să poată citi ecografiile.
Informaţiile pe care acest aparat, încă în curs de dezvoltare, le poate oferi sunt, de exemplu, poziţia fătului. Un alt avantaj al acestui sistem este…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „infocultural.eu”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com