Zelenski Cere Occidentului, După Bombardamentul Rușilor Asupra Harkovului, Să Trimită Mai Repede Avioanele F-16 și Sistemele Patriot

0
42


„Consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei şi accelerarea livrării de F-16 către Ucraina sunt misiuni vitale”, a scris Zelenski, într-o postare pe reţelele sociale.

„Nu există nicio justificare raţională pentru a explica de ce Patriot, care sunt multe în lume, încă nu acoperă cerul Harkovului şi al altor oraşe atacate de teroriştii ruşi”, a adăugat liderul ucrainean.

Mai multe bombardamente rusești s-au soldat miercuri în Ucraina cel puţin trei morţi şi aproximativ treizeci de răniţi.

La Harkov, oraș care avea aproape un milion şi jumătate de locuitori înainte de război, un atac efectuat cu bombe ghidate a lăsat în urmă cel puţin un mort şi 19 răniţi, dintre care patru copii, prin lovirea unor ţinte civile, conform autorităţilor locale.

Parchetul General ucrainean a transmis că primele informații arată că două bombe de mare putere, lansate dintr-un avion, au avariat mai multe clădiri de locuinţe, o şcoală şi o grădiniţă, în timpul după-amiezii.

Am întrebat un economist și inteligența artificială ce sfaturi le-ar da românilor ca să facă economii. Ce au răspuns

Recomandări

Am întrebat un economist și inteligența artificială ce sfaturi le-ar da românilor ca să facă economii. Ce au răspuns

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Obiceiul banal care îți scurtează viața. Cei mai mulți nici nu realizează că îl au

FANATIK.RO

Obiceiul banal care îți scurtează viața. Cei mai mulți nici nu realizează că îl au

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru

Viva.ro

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală

Libertateapentrufemei.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală

Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul

GSP.RO

Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul

Locul din România care a fost sursă de inspirație pentru unul dintre cele mai celebre filme de groază. Ce s-a întâmplat la Mănăstirea Cârța

FANATIK.RO

Locul din România care a fost sursă de inspirație pentru unul dintre cele mai celebre filme de groază. Ce s-a întâmplat la Mănăstirea Cârța

Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei

Știrileprotv.ro

Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei

Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'

Unica.ro

Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! ‘Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate’

În proces de divorţ, Cristian Gaţu s-a afişat cu noua parteneră de viaţă. Marele handbalist a rupt tăcerea: "Nu mă simt vinovat" | EXCLUSIV

Orangesport.ro

În proces de divorţ, Cristian Gaţu s-a afişat cu noua parteneră de viaţă. Marele handbalist a rupt tăcerea: “Nu mă simt vinovat” | EXCLUSIV

Experiment cu trei pui cumpăraţi din trei supermarketuri diferite. Ce se întâmplă când încercăm să îi spălăm

Observatornews.ro

Experiment cu trei pui cumpăraţi din trei supermarketuri diferite. Ce se întâmplă când încercăm să îi spălăm

Horoscop 27 martie 2024. Vărsătorii au în față o zi care îi poate obosi atât de mult încât, la finalul ei, să se întrebe ce a mai fost și asta

HOROSCOP

Horoscop 27 martie 2024. Vărsătorii au în față o zi care îi poate obosi atât de mult încât, la finalul ei, să se întrebe ce a mai fost și asta





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.libertatea.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

Cititi Termeni si Conditii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.