Economistul Miranda Sarmento a fost numit noul ministru de finanţe al Portugaliei

0
24


Economistul Joaquim Miranda Sarmento a fost numit joi în funcţia de ministru de finanţe al Portugaliei, preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa aprobând formarea unui guvern minoritar de centru-dreapta, scrie Reuters.

Imaginea articolului Economistul Miranda Sarmento a fost numit noul ministru de finanţe al Portugaliei

Sursa foto: X / Bloomberg @business

Coaliţia Alianţa Democratică (AD) a câştigat alegerile generale din 10 martie cu o diferenţă mică faţă de socialiştii demisionari, dar a fost departe de a obţine o majoritate de lucru într-un parlament fragmentat.

Noul guvern este condus de premierul desemnat Luis Montenegro, din partea Partidului Social Democrat (PSD), parte a AD.

Cu un doctorat în finanţe de la Universitatea Tilburg din Olanda, Miranda Sarmento, în vârstă de 45 de ani, este profesor la Şcoala de Economie şi Management ISEG-Lisabona şi a fost recent unul dintre principalii consilieri de politică economică ai lui Montenegro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

 





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

Cititi Termeni si Conditii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.