Locul în Care Andreea Bălan Nu Vrea Să Mai Ajungă. „E Altă Lume, Foarte Multă Sărăcie, E Foarte Greu”

0
38


„Am plecat în India, în ianuarie, anul trecut, la un retreat (…) și am pierdut avionul, am avut o escală, trebuia să am trei zboruri și am avut doar două, iar pe al treilea l-am pierdut. (…)

Nu era acceași companie, ca să îmi ofere ei altul și pur și simplu m-am trezit în Mumbai, nu mai aveam zbor în ziua respectivă direct și a trebuit să mai iau încă două zboruri, cu încă o escală. (…) ”, a mărturisit Andeea Bălan, pentru Antena Stars, potrivit Spynews.

4232253589807792834084203270746345792928894nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Andreea Bălan consideră că o vacanță în India este necesară o dată în viață! Vedeta susține că a avut impresia că nu va ajunge la destinație, după ce a plecat de la aeroport.

„Că tot vorbeam despre India, da, o dată în viață trebuie să o faci, trebuie să vezi. (…) Când cobori din avion și iei un taxi ori o mașină, ai impresia că mori de o mie de ori până la destinație, pentru că ei conduc pe dreapta și pe lângă asta, ei conduc cum vor ei, haotic. Când ieși din hotel sau de unde ești, e altă lume, foarte multă sărăcie, e foarte greu de trăit acolo”, a mai spus vedeta.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Recomandări

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Andreea Bălan și-a pus hainele la vânzare

Andreea Bălan a luat decizia de a-și pune la vânzare hainele pe care nu le mai poartă. Artista vrea să renunțe la obiectele vestimentare pe care nu le mai folosește și să dea ocazia altor oameni să se bucure de ele la un preț mai accesibil.

Andreea Bălan este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România și a venit cu o surpriză pentru fanii săi. Vedeta a anunțat pe rețelele de socializare că a decis să facă o curățenie serioasă în garderoba sa și s-a gândit să pună la vânzare o parte dintre hainele pe care nu le mai poartă. „Dragilor, după cum știți, am o adicție pentru haine.

De aceea, garderoba mea este plină de obiecte vestimentare pe care nu le mai port. Pentru că este sustenabil și rapid, folosesc Vinted pentru hainele mele. Este super ușor de folosit, gratuit de descărcat de pe magazinele digitale. Vă aștept acolo”, a scris cântăreața, pe pagina sa personală de Instagram.


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită

FANATIK.RO

Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.libertatea.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.