Reacția lui Victor Angelescu, după ce în stenograme a apărut că Daniel Niculae l-a sunat pe arbitru înaintea meciului

0
29


  • SuperLiga: VoluntariHermannstadt, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: SepsiCFR, vineri, 20:30, DGS 1

Potrivit stenogramelor, Daniel Niculae l-a sunat pe Sebastian Colțescu înaintea meciului cu FCSB și, după discuția cu arbitrul care a fost în camera VAR la acel joc, l-a asigurat pe liderul suporterilor că galeria are ”verde” să folosească materiale pirotehnice.

  • Dați, bă, cu ce vreți”, i-a spus Sebastian Colțescu lui Daniel Niculae, potrivit spuselor președintelui Rapidului din stenograme

Victor Angelescu, după apariția stenogramelor: ”Nu cred că a avut loc discuția respectivă”

Victor Angelescu, acționar la Rapid, nu crede, însă, că discuția dintre Daniel Niculae și Sebastian Colțescu a avut loc cu adevărat.

După prima zi în care a fost șocul, am vorbit cu Nico și am aflat. În mare, știam ce a apărut în stenograme. Doar el ar putea spune dacă e exact totul. 

V-am mai spus, nu cred că a avut loc discuția respectivă. Eu cred că a spus doar să-l liniștească (n.r. Daniel Niculae pe Liviu Ungurean). Noi știm regulamentul, probabil asta a fost. În mare, știam ce au vorbit”, a declarat Victor Angelescu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Discuțiile telefonice dintre Liviu Ungurean și Daniel Niculae, înainte de Rapid – FCSB 4-0

stiri romania

La data de 27.01.2024, la ora 16:16:51, Ungurean Georgian-Liviu ia legatura cu Niculae George-Daniel, președintele clubului Rapid,…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digisport.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

Cititi Termeni si Conditii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.