Universitatea Harvard prezintă scuze pentru că deţine din 1880 o carte franceză legată în piele umană » Educație

0
34


Prestigioasa universitate americană Harvard şi-a cerut scuze pentru că a păstrat timp de aproape un secol o carte franceză din anii 1880 legată în piele umană.

Pielea va fi îndepărtată de pe carte. Serviciul de bibliotecă al celei mai vechi universităţi din Statele Unite a precizat într-un comunicat de presă că a „îndepărtat pielea umană din legătura unui exemplar al cărţii lui Arsène Houssaye „Des destinées de l’âme” (1880) deţinută de Biblioteca Houghton”.

Bibliotecile Harvard îşi recunosc eşecurile în această chestiune, care afectează demnitatea unei fiinţe umane ale cărei rămăşiţe au fost folosite pentru a lega cartea. Ne cerem scuze faţă de cei care au fost afectaţi”.

Universitatea, fondată în 1636 la Cambridge, o suburbie a oraşului Boston (Massachusetts, nord-est), a deplâns faptul că aceste „practici nu sunt conforme cu standardele etice pe care şi le-a stabilit”.

Arsène Houssaye (1814-1896) a fost un scriitor, jurnalist, critic literar şi colecţionar francez a cărui lucrare „Des destinées de l’âme” este o reflecţie şi o meditaţie asupra vieţii după moarte. În 2014, serviciul de bibliotecă de la Harvard a dezvăluit, în urma unor teste ştiinţifice, că această carte, pe care o deţinea din 1934 de la un fost student de la începutul secolului al XX-lea, era acoperită şi legată cu carnea şi pielea unei fiinţe umane. În urmă cu zece ani, Harvard a explicat că scriitorul francez îi arătase cartea sa unui medic şi bibliofil, Ludovic Bouland (1839-1933). Bouland a avut atunci ideea de a lega cartea cu pielea unui pacient care suferea de tulburări psihice şi care murise subit. Fără „niciun consimţământ”, precizează Harvard.

Citește și Claudine Gay demisionează de la Harvard: Confruntată cu acuzații de plagiat

Experţii numesc această practică „bibliopoezie antropodermică”. Doctorul Bouland a lăsat un bilet care a fost reprodus în presă în 2014: „Această carte este legată în piele umană asemănătoare pergamentului (…) Dacă o priveşti cu atenţie, poţi distinge cu uşurinţă porii pielii. O carte despre sufletul uman merita să primească un veşmânt uman”.

Harvard…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “infocultural.eu”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.