-
SuperLiga: Poli Iași – FCU Craiova, luni, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Oțelul – Dinamo, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali: ”Mă gândeam, trei nu puteau să dea”
Galerie Foto
Gigi Becali (65 de ani) a urmărit cu emoție partida de pe Arena Națională și la final a spus că a izbucnit în plâns după al doilea gol, cel la care a contribuit Florinel Coman (25 de ani), dar care a fost marcat de Ștefan Vlădoiu, în propria-i poartă.
”Mi-era frică. Ziceam ‘Doamne, dă-mi un gol’.
Și dacă era egal, era bine. La golul lui Coman m-am rugat să fie gol. După ce am văzut cornerul, am vrut să mă rog iar, dar am zis că e prea mult.
La golul doi am bufnit în plâns, de dragostea pe care o are Dumnezeu față de mine.
Să nu ai emoții. Mă gândeam, trei nu puteau să dea”, a spus Becali, la finalul partidei de duminică seară, într-o intervenție telefonică în direct, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.