România va găzdui un centru regional al Organizației de Dezvoltare Industrială a Națiunilor Unite, destinat coordonării proiectelor Europei de Est

0
70


Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) și Organizația de Dezvoltare Industrială a Națiunilor Unite (UNIDO) au organizat joi, 4 aprilie a.c., la Palatul Parlamentului, un seminar de cooperare România-UNIDO. Prezent la eveniment, ministrul Ștefan-Radu Oprea a reconfirmat sprijinul țării noastre față de eforturile statelor partenere ale acestei organizații pentru promovarea industrializării incluzive și sustenabile, în concordanță cu obiectivele de dezvoltare durabilă.

Înființarea unui centru regional al UNIDO în Romania, destinat coordonatării proiectelor Europei de Est, a reprezentat, unul dintre subiectele importante ale discuțiilor. Centrul regional, previzionat pentru anul viitor, ar putea facilita parteneriatele și colaborarea dintre donatori și statele din regiune, o caracteristică suplimentară a acestuia fiind apartenența la structura misiunilor de teren ale UNIDO, deosebindu-se, astfel, de birourile de țară și de cele subregionale.

„Felicit acțiunile UNIDO de a iniția și susține cooperarea strategică între state, precum și contribuția adusă la dezvoltarea de parteneriate, schimburi de know-how industrial și experiență, prin…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „curierulnational.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.