Șeful AIEA: Centrala de la Cernavodă are un trecut impecabil în ceea ce privește siguranța

0
65



stiri romania

România are un trecut de succes când vine vorba despre energia nucleară, iar Centrala de la Cernavodă este una dintre centralele nucleare cu cei mai buni factori de capacitate din lume şi cu un trecut impecabil în ceea ce priveşte siguranţa, a declarat, luni, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Mariano Grossi, aflat în vizită la București.

„Suntem într-un moment în care apar oportunităţi interesante, în general, pe piaţa europeană de energie şi, desigur, aici România joacă un rol unic. Ţara dumneavoastră are un trecut de succes când vine vorba de energia nucleară. Centrala de la Cernavodă este una dintre centralele nucleare cu cei mai buni factori de capacitate din lume şi, de asemenea, cu un trecut impecabil în ceea ce priveşte siguranţa”, a spus Mariano Grossi, la o conferinţă organizată la finalul unei întâlniri cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, notează Agerpres.

Șeful AIEA consideră că acestea sunt argumente care justifică dorința Executivului de a crește capacitățile din domeniul energiei nucleare.

„Şi eu cred că asta susţine elanul dumneavoastră şi al guvernului dumneavoastră de a…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.