Theo Rose, una dintre cele mai iubite cântărețe românești, a vorbit recent despre cum a căzut victima bullying-ului. Acest fenomen în ultimii ani a luat amploare în întreaga lume, iar artista și-a dat seama recent că, în trecutul ei, s-a confruntat cu astfel de episoade.

Theo Rose / foto: Arhiva Click!
Fiind o persoană activă în social media, Theo are o relație consolidată cu fanii ei. Cu toate acestea, nu se sfiește să vorbească despre subiecte delicate, cum ar fi cel al bullying-ului. Cum a ajuns să fie victima acestui fenomen în copilărie, una dintre cele care a supus-o unui astfel de tratament fiind chiar o fostă profesoară.
Theo Rose: „Termenul de bullying nu exista atunci când eram noi mici”
Artista și-a început mărturisirile punctând faptul că abia în tinerețe a conștientizat că și ea a fost victima bullying-ului.
„Zilele trecute mi-am amintit niște întâmplări din copilărie, mă întreb de ce niciodată nu am știut să răspund când am fost întrebată la interviuri sau podcast-uri, nu am avut niciun exemplu, nu mi le-am amintit atunci pe loc. Singura explicație este că termenul de bullying nu exista atunci când eram noi mici.
Probabil, ulterior eu nu am asociat întâmplările alea cu termenul și nici nu mi-am dorit să mi le amintesc. Dar îmi aduc aminte, au fost niște faze când mă excludeau din grupuri, pe la noi pe acolo la țară. După am mai crescut și ne-am împrietenit, cum fac copiii. Au fost niște situații din astea și a fost tare să-mi amintesc ce simțeam eu sau ce gândeam eu în legătură cu situațiile alea, dacă mi-era frică sau nu. Cred că toți trecem prin asta”, a spus Theo Rose, în mediul online.
„Dintre toate fetele m-a găsit pe mine victima”
Artista a rememorat un alt episod din copilăria sa, când profesoara de canto a râs de ea. Cu toate că era doar o copilă și nu a putut reacționa, The mărturisește că acel episod i-a rămas întipărit în minte.
„Am fost o…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „click.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com