Decizia Luată De Șerban Huidu, După 24 De Ani La Cârma Show-ului „Cronica Cârcotașilor”: „Se Schimbă Ce E în TV, Se Schimbă și Emisiunea”

0
26


După 24 de ani de la debutul său la cârma emisiunii „Cronica Cârcotașilor” de pe Prima TV, Șerban Huidu își împărtășește acum gândurile și perspectivele despre această lungă călătorie în lumea televiziunii într-un interviu pentru Revista VIVA!.

„Nu îmi vine să cred că au trecut acești ani, dar nu îmi vine să cred, nu neapărat că nu m-aș fi gândit că ține emisiunea atâta. Pentru că emisiunea se schimbă odată cu societatea. Adică se schimbă ce e în tv, se schimbă și emisiunea. Se schimbă ce e în politică, se schimbă și emisiunea. Mi se pare remarcabil faptul că, prin câte am trecut noi toți, pe lângă emisiune, faptul că rezistă și face 24 de ani e ceva senzațional”, a declarat Șerban Huidu.

Vedeta postului Prima TV a vorbit despre rezistența emisiunii, în ciuda provocărilor și problemelor prin care au trecut el și colegii săi de-a lungul anilor. Șerban Huidu consideră că este senzațional faptul că emisiunea a reușit să reziste, iar el este mândru de cei 24 de ani de „Cronică” și cele 48 de sezoane ale show-ului.

Totuși, nu va face anul acesta o ediție aniversară, nici la 25 de ani, abia la 30 de ani. „Am făcut întotdeauna emisiuni de 10 ani, de 20 de ani… Eu aș prefera să facem una la 30 de ani, ca emisiune specială, nu la 25 de ani”, a mai spus Șerban Huidu.

REPORTAJ pe holurile Spitalului Sf. Pantelimon, unde se anchetează decesele suspecte ale 17 oameni. „La ATI e scandal în fiecare an, se mănâncă între ei”

Recomandări

REPORTAJ pe holurile Spitalului Sf. Pantelimon, unde se anchetează decesele suspecte ale 17 oameni. „La ATI e scandal în fiecare an, se mănâncă între ei”

Și a continuat: „Mai aveam și altceva. De-a lungul anilor am mai făcut emisiuni de televiziune, ultima fiind aceea cu fetele, «Hai cu fetele», tot la Prima. Mai avem și niște proiecte prin sertar și așteptăm să vedem cum le vom materializa, mai ales dacă piața ne va permite asta”.

Șerban Huidu (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

„Aș vrea să fac un serial și am ideile”

În ceea ce privește viitorul său profesional, Șerban Huidu dezvăluie că are planuri pentru un serial de televiziune și că își dorește să facă acest pas în viitorul apropiat. Cu toate că mai are proiecte „în sertar”, cum spune el, prezentatorul își dorește să își vadă ideile transpuse în realitate, sub forma unui serial de televiziune.

„Aș vrea să fac un serial și am ideile. Dar important este să facem primul episod. Știi care e diferența dintre film serial și film? La film știi cum se termină, dar serialul nu…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.libertatea.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.