Prevederile legii privind Centura Verde Bucureşti – Ilfov vor fi preluate ca amendamente în noul Cod silvic, după ce proiectul, depus în Parlament în urmă cu un an, a rămas blocat la Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor

0
6


Prevederile proiectului referitor la Centura Verde Bucureşti – Ilfov, iniţiat de platforma civică „Împreună pentru Centura Verde”, iniţiatoare a legii, vor fi preluate ca amendamente în noul Cod silvic, după ce proiectul a rămas blocat la Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor. Decizia a fost luată la un an după ce proiectul a fost depus la Parlament şi a trecut deja de Senat. De asemenea, cu susţinerea Ministerului Mediului, a fost propus şi un alt amendament la Codul silvic, care vizează includerea arborilor remarcabili în Fondul Forestier Naţional şi asigurarea conservării lor. Un alt amendament se referă la accesul liber în pădure, pentru recreere. „Centura Verde Bucureşti-Ilfov are nevoie de susţinători asumaţi care să o transforme în realitate”, afirmă Alex Găvan, fondator al Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde, apreciind că toţi factorii de decizie relevanţi trebuie să colaboreze pentru realizarea acestui proiect de sănătate publică.


”După ce, de aproape jumătate de an, proiectul de lege ce constituie piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi Bucureşti-Ilfov zace blocat la ultima comisie din Camera Deputaţilor, cea pentru agricultură, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde face pivotul pe noul cod silvic şi, cu sprijinul Ministerului Mediului şi al unor parlamentari din tot spectrul politic, îl depune ca amendamente. Înaintat către Parlament acum un an de zile, pe 12 aprilie 2023, proiectul a avut iniţial un parcurs pozitiv, reuşind să atragă co-iniţiatori de la toate partidele. Până acum, la comisiile anterioare din Camera Deputaţilor, forul decizional, a obţinut de fiecare dată unanimitate. De asemenea, în prealabil, proiectul a fost adoptat cu unanimitate de către Senat şi tot cu unanimitate a trecut de comisiile acestuia. Însă blocajul de la ultima comisie, cea pentru “agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice”, blocaj ce însumează aproape jumătate din vârsta pe care o are demersul, a făcut ca iniţiativa să fie ajunsă din urmă de noul cod silvic, a cărui adoptare, fiind jalon în PNRR, este estimată pentru actuala sesiune parlamentară. Drept urmare, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde a depus textul iniţial al proiectului de lege în forma unor amendamente la noul cod, text ce a fost co-creat şi agreat în forma sa finală împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor”, anunţă reprezentanţii platformei civice.

”Pentru pădurile de pe raza teritorială a unităţii administrativ-teritoriale Ilfov sunt permise doar lucrări în scop de reconstrucţie ecologică, lucrări de împăduriri, reîmpăduriri şi completare a regenerării naturale, lucrări de îngrijire a culturilor şi seminţişurilor până la realizarea stării de masiv şi lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor din categoria degajărilor, depresajului, curăţirilor şi răriturilor. În cazuri strict justificate, se poate proceda la doborârea arborilor care creează o stare de pericol pentru siguranţa utilizatorilor pădurii”, este una dintre prevederile referfitoare la Centura Bucureăti -Ilfov propusă ca amendament la noul Cod Silvic. Încălcarea acestei prevederi constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, conform altui amendament.

 

Textul integral al amendamentelor poate fi consultat AICI

Amendamentele au fost depuse prin deputatele Diana Buzoianu (USR) şi Oana Cambera (REPER), şi asumate în calitate de autori de mai mulţi parlamentari: actualul ministru al mediului, Mircea Fechet (deputat PNL), fostul ministru al mediului Tanczos Barna (senator UDMR), Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă (preşedinte şi senator PNL), Kelemen Hunor (preşedinte şi deputat UDMR), ministrul justiţiei, Alina Gorghiu (vicepreşedintă şi senatoare 2 PNL), Aurel Oprinoiu (preşedintele Comisiei pentru mediu, senator USR), Lucian Mazilu (preşedintele Comisiei pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic, senator PSD), Virgil Popescu (preşedintele Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, deputat PNL, fost ministru al energiei), Robert Cazanciuc (senator PSD, fost ministru al justiţiei), Cristian Ţâgarlaş (preşedintele Comisiei juridice, senator), Brian Cristian (deputat USR), Laura Moagher (senatoare PSD), Dragoş Popescu (senator REPER), Sebastian Cernic (senator USR), Andrei Lupu (deputat REPER) şi Adrian Giurgiu (deputat USR).

De asemenea, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde a obţinut, printr-o asumare instituţională fără precedent, susţinerea oficială a Ministerului Mediului pentru un amendament la noul cod silvic ce vizează includerea arborilor remarcabili în Fondul Forestier Naţional şi asigurarea conservării lor.

”Ei sunt depozitarii unei memorii identitare care, odată pierdută, nu va mai putea fi niciodată recuperată şi va crea astfel un gol imposibil de suplinit. Al treilea şi ultimul amendament legat de noul cod silvic pe care platforma civică l-a susţinut este cel legat de accesul liber în pădure, pentru recreere”, se arată într-un comunicat al platformei civice.

„Centura Verde Bucureşti-Ilfov are nevoie de susţinători asumaţi care să o transforme în realitate. Iar asta presupune “deschiderea ochilor” tuturor factorilor de decizie relevanţi, actuali sau potenţiali, indiferent de partidul din care ei fac parte şi înţelegerea lor profundă asupra faptului că trebuie să îşi dea mâna pentru realizarea acestui proiect de sănătate publică”, afirmă Alex Găvan, fondator al Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde:

La rândul său, Florin Stoican, co-fondator al platformei civice, declară : „Noul Cod Silvic urmează să fie adoptat pe repede înainte, sub presiunea pierderii banilor din PNRR. El trebuia adoptat încă de anul trecut. Deşi acesta ratează reforma sistemică, conţine totuşi nişte sâmburi de reformă, susţinuţi de către Ministerul Mediului şi foarte mulţi politicieni: protejarea pădurilor din jurul Bucureştiului şi Ilov ca prim pas pentru constituirea centurii verzi a Bucureştiului, protejarea arborilor remarcabili, acces nerestricţionat în pădure, pentru recreere, sau transparentizarea procesului de amenajare a pădurilor”.

În contextul poluării dramatice din Bucureşti şi al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice, reunite într-un demers apolitic sub umbrela Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde şi având sprijinul Administraţiei Prezidenţiale, au venit în întâmpinarea politicienilor şi a autorităţilor cu Memorandum-ul pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor. Documentul, în şapte puncte, conţine proiectul de lege ce îşi propune protejarea pădurilor din Ilfov, piatra de temelie a viitoarei centuri verzi, cât şi soluţii atât la poluarea din Bucureşti şi judeţ, dar şi la cea din alte oraşe ale ţării.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.news.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

Cititi Termeni si Conditii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.