Accident aviatic grav în Dakar: un Boeing 737 a ratat decolarea și a ieșit de pe pistă. Printre răniți se numără și copilotul român VIDEO

0
9


Un grav accident a avut loc la Aeroportul Internațional Blaise Diagne din Dakar, unde un avion Boeing 737, care anterior a aparținut companiei TAROM, a ratat decolarea și a ieșit de pe pistă. Printre cei răniți se numără și copilotul român al aeronavei.

Aeronava care a aparținut companiei TAROM FOTO Twitter/ RFIAfrique

Aeronava care a aparținut companiei TAROM FOTO Twitter/ RFIAfrique

Aeronava Boeing 737 urma să plece spre Mali, când a apărut o defecțiune tehnică, împiedicând decolarea. În timpul manevrei de frânare de urgență inițiată de echipaj, avionul a derapat, a ieșit de pe pistă și a lovit solul. La bordul aeronavei se aflau peste 70 de pasageri. Incidentul a provocat rănirea a 11 persoane, inclusiv a copilotului român.

„În momentul decolării, echipajul de bord a observat o defecțiune la sistemul hidraulic și penru aceasta a fost nevoie să se inițieze procedura: Aeronava frânează destul de puternic. În momentul în care această frână a fost inițiată de către echipaj, aeronava a virat către stânga într-un mod necontrolat și aripa stângă a aeronavei Boeing a atins solul, ulterior, declansându-se și un incendiu a motor. Toate cele 73 de persoane de la bord au fost evacuate prin intermediul toboganelor instalate în aeronavă. Din nefericire, unul dintre răniți este copilotul care era de oridine română”, a spus Marius Popescu, specialist în aviație, pentru Antena 3 CNN.

Autoritățile locale au anunțat deschiderea unei anchete pentru a stabili exact cauzele accidentului. În timp ce pasagerii au fost evacuați de urgență, aeroportul a fost temporar închis.

Istoricul aeronavei și vânzarea către TransAir Senegal

Avionul implicat în accident, Boeing 737-300, a fost parte din flota TAROM până în 2022, când a fost vândut companiei TransAir Senegal. Acesta a fost unul dintre cele patru Boeing-uri 737 scoase la vânzare de TAROM și ulterior achiziționate de TransAir Senegal, arată site-ul airfleets.net.

Accidentul de la Dakar marchează al treilea incident grav în câteva zile implicate avioane Boeing. Înainte de acesta, un alt Boeing a fost nevoit să aterizeze fără trenul de aterizare la Istanbul, iar un altul a trebuit să se devieze la Iqaluit, în Canada, din cauza unui miros de ars în cabină.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

Cititi Termeni si Conditii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.