Detalii de ultim moment despre Florin Piersic. Care este starea de sănătate a marelui actor, după ce a fost operat

0
7


Florin Piersic, în
vârstă de 88 de ani, a reușit să treacă peste momentele critice, după ce a
suferit nu mai puțin de trei operații în doar două săptămâni. Marele actor se
află în acest moment internal la spital, iar, din fericire, starea lui de
sănătate este stabilă.

Florin Piersic a suferit mai multe operații

Florin Piersic a suferit mai multe operații

Florin Piersic a fost nevoit să treacă prin momente dificile de sănătate, în
ultima perioadă. În numai două săptămâni, legendarul actor român a suferit trei
operații, cea mai recentă dintre ele având loc chiar ieri (pe 9 mai 2024), la
Spitalul Foișor. Din fericire, Florin Piersic a reușit să treacă peste
momentele critice, iar starea lui este acum stabilă.

Actorul se află
internal la secția de Terapie Intensivă, fiind conștient și cooperant cu
medicii. Experții care l-au operat pe Florin Piersic s-au aflat într-o legătură
permanentă cu colegii lor de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, Spitalul
Floreasca, cât și cu medicii de la Institutul Matei Balș. În timpul operației
de ieri, în sală a fost pregătit și un stimulator cardiac.

Florin Piersic a depășit momentele critice

Potrivit medicilor
care au efectuat operația, intervenția chirurgicală a fost un succes. Aceștia
au fost nevoiți să îi îndepărteze o proteză pe care actorul a avea încă din
anul 2019. Florin Piersic se află acum internat la Terapie Intensivă, pentru a
se recupera. Acesta ar putea să se întoarcă Institutul Inimii din Cluj-Napoca,
pentru ca medicii de acolo să îi monteze un alt stimulator cardiac.

Problemele de
sănătate ale lui Florin Piersic au început încă de la finalul lunii aprilie,
atunci când actorul în vârstă de 88 de ani a fost nevoit să ajungă la spital.
Medicii i-au depistat o infecție, motiv pentru care s-a decis ca actorul să fie
operat. Apoi, marți seara, Florin Piersic a fost transportat la București cu un
elicopter SMURD, la Institutul Matei Balș. În cele din urmă, actorul a ajuns la
Spitalul Foișor, pentru o nouă intervenție chirurgicală. Din fericire, starea
lui este acum stabilă.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “click.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.