Preşedintele Franţei a uitat de ziua de naştere a tatălui său. Medicul pensionar, declaraţii politice cu bagheta de pâine în braţe

0
8
Preşedintele Franţei a uitat de ziua de naştere a tatălui său. Medicul pensionar, declaraţii politice cu bagheta de pâine în braţe
Preşedintele Franţei a uitat de ziua de naştere a tatălui său. Medicul pensionar, declaraţii politice cu bagheta de pâine în braţe



stiri romania

Surprins cu bagheta de pâine sub braţ, cu plasa de cumpărături atârnând de un deget şi cu mănunchiul de chei alături, Jean-Michel Macron, tatăl lui Emmanuel – preşedintele republicii franceze, cunoaşte culisele politicii la un nivel la care puţini au acces.

„Dizolvarea Parlamentului a fost decisă de Elysée cu două luni înainte de înfrângerea de la alegerile europene”, a spus acesta.

Jean-Michel Macron, 74 de ani, a vorbit ieri cu un mic ziar alsacian, Dernières Nouvelles d’Alsace (DNA), care şi-a trimis corespondentul să-l aştepte în faţa casei din Amiens. O veche casă de familie în care a crescut tânărul şef al statului.

Neurologul pensionar, închizând uşa maşinii şi strângând sacoşele de cumpărături, i-a răspuns foarte politicos jurnalistei. Pe site se poate asculta şi un fragment audio al conversaţiei.

„Nu a fost o decizie luată în baza rezultatelor din acea seară (n.r. – 9 iunie)”, dezvăluie doctorul Macron. „Îmi vorbise deja despre asta de două luni”. Macron a fost acuzat că a picat victimă impulsului de moment, însă tatăl său risipeşte, cu acest prilej, versiunea.

„Sunt de acord cu 80% din ce a făcut”

Avansul extremei drepte îl sperie pe Jean-Michel. „Da, mi-e teamă că va veni la putere”:

Despre prestaţia lui Emmanuel la Elysée, a comentat: „Sunt de acord 80% din ceea ce a făcut. Trebuia făcută reforma pensiilor, chiar dacă francezilor nu le-a plăcut, dată fiind creşterea speranţei de viaţă”.

Şi adaugă: „Nu cred că a făcut greşeli mari, poate ceva stângăcie în felul în care a anunţat lucrurile. Dar nu mulţi politicieni ar fi reuşit să iasă dintr-o criză precum cea a vestelor galbene”.

Recunoaşte că discută rar cu fiul său: „Duminica trecută a fost ziua mea de naştere şi nici măcar nu mi-a urat la mulţi ani”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.