Mi-a lovit copilul! Doamna doctor mi-a zis că vomită pe mine

0
44


Scene ireale pe holurile spitalului Matei Balș din București. O tânără mamă a fost trimisă acasă – de către doctorița de gardă – după ce s-a prezentat la unitatea medicală cu băiețelul ei în vârstă de 1 an și jumătate. Copilul se simțea rău de două zile, voma și nu mânca absolut nimic. În speranța că cel mic va fi supus unui consult pentru a depista cauza stării de rău, mama celui mic a fost umilit și insultat. Văzând că situația a degenerat, femeia a început să filmeze scenele.

Episodul scandalos a avut loc la începutul acestei săptămâni în incinta Spitalului Matei Balș din București. Doctorița de gardă a fost filmată în timp ce refuza să consulte un copil de 1 an și jumătate care se simțea rău de două zile, voma constant și nu mânca nimic. Aceasta i-a spus mamei că cel mic nu are nimic grav și că astfel de simptome și stări nu sunt motive întemeiate ca să se prezinte la spital – toiul nopții. Mai mult de atât, medicul a refuzat să-l consulte și să-i recolteze celui mic probe biologice – pentru efectuarea unui set de analize – menționând că pentru analize este nevoie de internare.

Citește și: Maria Constantin a ajuns de urgență la spital! Cu ce probleme de sănătate se confruntă artista: „Nu mai pot respira”

Scene ireale la camera de gardă de la Spitalul Matei Balș din București

Părintele și-a dat acordul ca băiețelul să fie internat, însă cadrul medical i-a spus că nu poate să facă o fișă de internare ”doar pentru atât”.  Mai mult, folosind un ton de superioritate, doctorița i-a spune tinerei mame că nu este în măsură să-i dea sfaturi despre cum să-și facă meseria, spunând că ”știe ea mai bine ce are de făcut.” Indignată de atitudinea medicului, tânăra a scos telefonul mobil și a început să filmeze o parte din dialogul purtat dintre ele. Văzând că este filmată, doctorița a încercat să-i smulgă mamei telefonul din mână, și din viteza cu care l-a apucat, a lovit copilul cu dispozitivul în ochi.

”Luni dimineaţă, la 3 jumătate, am mers cu băiețelul meu în vârstă de un an şi jumătate la camera de gardă a spitalului Matei Balş. Îi era rău de două zile, voma şi nu mânca nimic. Înainte de a ajunge la spital, băiețelul meu a vomat de 5 ori în decurs de 5 minute, iar atunci m-am speriat şi am mers la urgenţă. A venit o doamnă…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „www.cancan.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.