Dr. Ana Maria Daviţoiu, şef de secţie, medic primar pediatru la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii ”Victor Gomoiu” din Capitală, a declarat pentru News.ro că în lunile de vară, dar şi în septembrie, la unitatea sanitară au ajuns mulţi copii cu simptomatologie de tuse convulsivă, confirmată ulterior prin testele de specialitate. ”Numărul cel mai mare de copii este la grupa de vârstă mică, cei mai mulţi sunt în intervalul 0-1 an,urmaţi de 1-2, 2-3 ani. După vârsta de 4-5 ani, numărul cazurilor pe care le-am întâlnit noi şi le-am diagnosticat a fost mai mic. Cei mai mulţi sunt nevaccinaţi. Cu cât sunt mai mici, cu atât forma de boală este mai severă” afirmă medicul, subliniind că scăderea ratei de vaccinare este factorul care duce la creşterea numărului de cazuri.
Numărul de cazuri înregistrate la unitatea sanitară în ultimele 4 luni, dar şi criteriile în funcţie de care se stabileşte diagnosticul
„Noi nu suntem infecţionişti, suntem spital de pediatrie, dar am constatat pe parcursul verii o creştere mare a numărului de copii care sunt diagnosticaţi etiologic sau clinic cu tuse convulsivă. În iunie au fost 26 de cazuri, 44 în iulie, 40 în august şi în primele 20 de zile din septembrie am avut deja 35 de cazuri.
Evenimente
7 octombrie – Eveniment Profit Energy.forum – Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie – Gala Profit – Povești cu Profit… Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris
În principiu pacienţii noştri sunt din Capitală şi din zona limitrofă, pentru că aceasta este pacientura noastră, noi primim pacienţi din toată ţara, fiind un spital multidisciplinar, dar în principiu cei care vin pentru o consultaţie neurologică, chirurgicală, de gastro de ORL, ei nu vin bonavi aşa, adică cei mai mulţi sunt copii care se prezintă acut la camera de gardă şi noi stablim clinic şi /sau etiologic acest diagnostic.
Criterile sunt în primul rând clinice, aşa cum se face medicina în pediatrie, adică te orientezi în funcţie de cum este copilul, ce simptome prezintă, practic trebuie să-ţi ridice un semn de întrebare orice copil care tuşeşte rău şi care tuşeşte de multă vreme. Criteriile ca să diagnostichezi un pacient din punct de vedere clinic cu tuse convulsivă presupun să ai o perioadă de tuse cu durată lungă, în principiu peste două săptămâni, dar care are nişte particularităţi, vorbim despre un copil care are accese de tuse, tuşeşte de multe ori la rând, tuşeşte chinuit, are caracterstic inspirul zgomotos, adesea prezintă episoade de apnee şi vărsături după tuse.
În clipa în care ridicăm această suspiciune clinică, diagnosticul cu certitudine îl pune efectuarea unui exudat nazal, practic faci detecţia prin PCR a acidului nucleic al bordetellei pertussis, asta este gold standardul, are avantajul că se poate face de la 3-4 săptămâni de la debutul tusei, adică poţi să pui diagnosticul şi dacă prezentarea la camera de gardă sau dacă internarea pacientului se face la distanţă faţă de debutul simptomatologiei. Dincolo de asta, există şi posibilitatea efectuării unei serologii, adică să identifici anticorpii de tip IGG anti pertussis care se poate face la 2 până la 8 săptămâni de la debutul tusei. De departe cel mai eficient este PCR-ul, dar efectuarea serologiei te poate poziţiona pentru cazurile de dubiu, adică faci o serologie şi identifici un titru de anticorpi şi dacă eşti în dubiu repeţi după 7-10 zile serologia şi în funcţie de titrul de anticorpi îţi dai seama dacă copilul a trecut prin boală”, a explicat dr. Daviţoiu.
Copii în pericol pentru că nu sunt vaccinaţi. Se ajunge la complicaţii grave ale unei afecţiuni controlabile prin imunizare. Cei mai mulţi copii cu forme severe de boală sunt de vârstă mică. Dă un grad mare de insuficienţă respiratorie, iar episoadele de tuse sunt epuizante, spune Dr. Daviţoiu.
„Complicaţiile pot fi foarte mari. Tusea convulsivă este o boală pe care recunosc că nu m-am gândit niciodată că o să o întâlnesc în carieră. Este o boală care se controlează prin vaccinare.
Vaccinăm împotriva componentei pertussis sau în vaccin există componenta împotriva pertussis la 2 luni, la 4 luni, la 11 şi la 14 ani,deci cumva această schemă de vaccinare este o schemă solidă, aş fi crezut că suntem în siguranţă faţă de această etiologie. Prin faptul că începi vaccinarea la 2 luni, dacă o începi, că de aici şi creşterea îngrijorătoare a numărului de cazuri, dacă începi schema de vaccinare la 2 luni, nu întâmplător ai doză la 4, 11 luni, pentru că imunitatea se instalează progresiv, pe măsură ce administrezi doze.
Numărul cel mai mare de copii este la grupa de vârstă mică, cei mai mulţi sunt în intervalul 0-1 an,urmaţi de 1-2, 2-3 ani. După vârsta de 4-5 ani numărul cazurilor pe care le-am întâlnit noi şi le-am diagnosticat a fost mai mic.
Cei mai mulţi sunt nevaccinaţi. Cu cât sunt mai mici, cu atât forma de boală este mai severă. Ce face tusea convulsivă? Dă un grad mare de insuficienţă respiratorie, pe care un copil mic, care poate să aibă şi trei săptămâni, patru săptămâni, o duce foarte greu, episoadele de tuse sunt epuizante, se asociază cu apnee, momente când nu respiră, cu vărsături după tuse, sunt destul de provocatoare cazurile, se alimentează cu dificultate, sunt copii care au nevoie de spitalizare”, a precizat medicul.
Ce le spun medicilor părinţii care aleg să nu-şi vaccineze copiii. Auzim din ce în ce mai des îndoiala lor raportată la vaccinare, spune Dr. Daviţoiu.
„Să nu zicem că auzim opinia vehementă legată de vaccinare sau împotriva vaccinării, să zicem că auzim din ce în ce mai des îndoiala lor raportată la vaccinare, lucru pe care eu nu-l înţeleg, pentru că noi toţi, la patul bolnavului zi de zi, cursurile pentru studenţi, discuţiile cu părinţii sunt tocmai făcute, şi toate aceste campanii de vaccinare sunt făcute ca ei să fie în siguranţă când fac acest lucru, să ştie că-l facem bine, ca medici de familie, nu sunt eu, dar cei care promovăm vaccinarea. Cumva faptul că ei se îndoiesc de eficienţa vaccinurilor este un lucru care a adus această rată de vaccinare să scadă din ce în ce mai mult”, a explicat pentru News.ro Dr. Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.news.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii