tatăl campionului a avut ultimul cuvânt!

0
4
tatăl campionului a avut ultimul cuvânt!


Un apreciat designer român a creat un ceas cu totul special, dar care nu a mai ajuns la destinatarul lui: David Popovici. În semn de recunoaștere a meritelor sale, marele sportiv urma să primească, în cadrul unei gale, un premiu, dar și acest cadou personalizat. Valoarea ceasului, care ar fi avut pe el chipul înotătorului român, era de 8.000 de euro. Designerul Augustin Matei a făcut schița ceasului, s-a apucat de lucru, după care i s-a transmis că sportivul nu poate accepta însă cadoul.

Augustin Matei este un designer de ceasuri foarte apreciat atât în țară, cât și în străinătate. Artistul realizează ceasuri unicat, al căror preț variază între 8.000 și 20.000 de euro. Fiecare creație are în spate propria poveste, relatată artistic printr-un design autentic.

Ceasurile concepute de român au ajuns la personalități din lumea întreagă. Actorii Sylvester Stallone, Jean-Claude Van Damme, Michael Keaton și Samuel Jackson, dar și antrenorul italian Roberto Mancini sunt posesorii unui ceas personalizat marca Augustin.

Un astfel de ceas personalizat i-a s-a oferit și lui Papa Francisc. Ceasul i-a fost făcut cadou Suveranului Pontif în timpul vizitei sale în România, din 2019, de fostul premier Viorica Dăncilă. Printre clienții românului se numără și afaceriști extrem de bogați, din toate colțurile lumii. Recent, designerul a lucrat un ceas pentru un miliardar iranian, care deține aproximativ 15 clădiri zgârie nori în New York.

Și președintelui Klaus Iohannis i s-a oferit în dar un astfel de ceas unicat, la festivitatea care a marcat 200 de ani de la înființarea Universității Politehnice.

stiri romania
Ceasul creat de românul Augustin Matei pentru Sylvester Stallone

Un ceas Augustin personalizat ar fi trebuit să ajungă anul trecut și la David Popovici. Campionul olimpic era invitat la o gală, organizată de oamenii de afaceri din Româna, unde urmau să fie premiate mai multe personalități, inclusiv din lumea sportului.

”Am folosit și câteva elemente din aur”

Organizatorii au luat legătura cu designerul Augustin Matei și au convenit ca acesta să conceapă un ceas personalizat pentru David Popovici. Artistul mai făcuse ceasuri și pentru alte personalități din lumea sportului, respectiv fotbal (Denis Alibec și Mihai Roman), canotaj (Elisabeta Lipă, Ionela Livia Cozmiuc şi Marius Cozmiuc) și tenis (Miriam Bulgaru, care a…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.cancan.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.