Traficul feroviar este deschis, sâmbătă seara, pe toate magistralele de cale ferată şi se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă, au anunţat reprezentanţii CFR SA. Cele mai mari probleme s-au înregistrat pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov.
”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că la această oră traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată şi se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute”, au transmis reprezentanţii CFR SA.
Ei au adăugat că pe raza SRCF Braşov, pe distanţa Dârste – Timişu de Sus (fir 2) şi pe distanţa Lunca Bradului – Răstoliţa, au fost remediate deranjamentele, iar în prezent, circulaţia trenurilor se realizează cu tracţiune electrică.
De asemenea, pe secţiunea Lunca Bradului – Stânceni, circulaţia trenurilor se realizează în continuare cu tracţiune Diesel, iar personalul feroviar va acţiona pentru remedierea deranjamentului şi repunerea sub tensiune a firului de contact, astfel încât să se poată relua circulaţia în condiţii normale (cu tracţiune electrică).
Totodată, pe raza SRCF Iaşi, au avut ocmai multe intervenţii pentru tăierea sau înlăturarea arborilor şi crengilor căzute în gabaritul liniei CF sau pe firul de contact, iar în prezent, circulaţia trenurilor pe relaţia Vatra Dornei – Ilva Mică se realizează în condiţii normale (tracţiune electrică).
„Echipele de intervenţie ale SRCF Iaşi, cu sprijin din partea ISU şi a Ocolului Silvic, patrulează şi continuă lucrările de toaletare a arborilor.
În această perioadă, angajaţii companiei CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare, verifică starea infrastructurii pe toate secţiile de cale ferată, iar pe segmentele unde situaţia o impune se va interveni cu personal de specialitate şi utilaje pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice”, au mai precizat reprezentanţii CFR.
Ei au menţionat că în continuare, personalul de specialitate al CFR SA menţine legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) astfel încât, funcţie de evoluţia vremii, traficul feroviar să fie asigurat pe toate magistralele feroviare.
”În situaţia în care sunt necesare modificări de grafic, toţi operatorii de transport feroviar de călători sunt avizaţi, astfel încât aceştia să poată publica pe site-urile proprii informaţii actualizate despre trenurile înscrise în grafic”, a menţionat CFR SA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.news.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii