Liniștea unui sat
izolat din Kenya a fost tulburată în cel mai bizar mod posibil. Ziele trecute,
un obiect neobișnuit a căzut din cer, în apropiere de loclaitatea kenyană. Este
vorba despre inel metalic, iar agenția spațială a țării a început imediat o
anchetă.

Inelul are un diametru de 2,5 metri / foto: Twitter
Atunci când ne
gândim la lucruri care pot pica din cer, vom vorbi despre ploaie, ninsoare, grindină,
sau alte fenomene naturale de acest fel. Însă, locuitorii unui sat izolat din
Kenya au avut surpriza de a surprinde un inel metalic neobișnuit ce s-a
prăbușit într-o zonă din apropiere.
Iar Agenția
Spațială Kenyană (KSA) a început deja o anchetă, pentru a identifica precis originea
acestui obiect. Potrivit specialiștilor, se pare că inelul metalic este „un
fragment provenit de la un obiect spațial”. El cântărește aproximativ o jumătate
de tonă și are un diametru de 2,5 metri.
De unde provine
inelul metalic căzut în Kenya
Experții kenyeni
spun că acest deșeu spațial ar fi, de fapt, un inel de deparare de la treapta
unei rachete. Experții spun că, de cele mai multe ori, astfel de obiecte ard
complet atunci când reintră în atmosferă, sau, în unele cazuri, pică undeva în
mijlocul oceanelor.
Însă, de această
dată, inelul metalic nu numai că a căzut pe uscat, dar a rămas într-o stare
destul de bună, chiar și după impactul cu solul.
Obiectul ar
proveni de la o rachetă
Deja au trecut
câteva zile de la prăbușirea acestui inel metalic. Locuitorii din zonă l-au
văzut picând din cer la finalul anului trecut, pe data de 30 decembrie 2024. El
a căzut în jurul orei locale 15:00, adică 12:00 GMT.
Deșeul spațial s-a
prăbușit în apropiere de satul Mukuku, în comitatul Makueni. Un comandant de
poliție din zonă, Julius Rotich, a precizat că inelul metalic era încă
fierbinte, atunci când autoritățile au ajuns la fața locului. Acum, fragmentele
deșeului spațial sunt în posesia Agenției Spațiale Kenyene, care încearcă să
înțeleagă…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „click.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com