Oficialii Departamentului Apărării SUA iau în considerare „o propunere” care vizează retragerea a aproape 10.000 de militari americani din Europa de Est, mai exact din România și Polonia, au declarat surse militare și diplomatice americane și europene pentru NBC News.
Militarii care urmează a fi retrași fac parte dintr-un contingent de 20.000 de soldați pe care fosta administrație Biden l-a desfășurat în 2022 în țări precum Polonia și România, după invazia Rusiei în Ucraina.
Digi24.ro a solicitat un punct de vedere oficial din partea Ministerului român al Apărării.
Oficialii Pentagonului încă nu au stabilit câți soldați urmează a fi retrași din Europa de Est, dar se discută inclusiv scenariul în care jumătate din aceste forțe – adică în jur de 10.000 de militari – ar urma să fie retrase de pe Flancul Estic al NATO.
NBC News notează că discuțiile din cadrul administrației Trump legate de reducerea trupelor americane din Polonia și România vin în contextul în care președintele Donald Trump încearcă să-l convingă pe Vladimir Putin să încheie un acord de încetare a focului în Ucraina.
În cazul în care Pentagonul va adopta o astfel de propunere, va spori și mai mult temerile legate de „abandonarea”, de către SUA, a aliaților săi din Europa, pe care Rusia îi consideră o amenințare în creștere, au declarat sursele citate de NBC.
Astfel, rușii ar vedea reducerea numărului de trupe americane drept o slăbire a capacității sale de descurajare”, a spus Seth Jones, analist la Center for Strategic and International Studies.
În prezent, în jur de 80.000 de soldați americani sunt staționați în Europa. Prezența militară a SUA a sporit – în special în Flancul de Est al NATO – după declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie 2022.
Editor : M.L.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii