Tribunalul Prahova a amânat, marţi, judecata asupra cererii formulate de fostul ministru al Turismului Elena Udrea privind deducerea din pedeapsa care i-a rămas de executat a perioadei în care s-a aflat în detenţie în Costa Rica şi Bulgaria.
Elena Udrea a solicitat reducerea pedepsei care i-a rămas de executat din condamnarea de șase ani cu un număr de 154 de zile, din care 83 de zile executate în penitenciarul San Jose din Costa Rica și 71 de zile executate în Centrul de reținere Belgorod din Bulgaria, toate fiind executate în baza aceleiași hotărâri de condamnare, explică surse judiciare.
Conform portalului instanțelor de judecată, dosarul privind contestația la executare a fost înregistrat la Tribunalul Prahova în data de 20 martie, primul termen fiind stabilit pentru 8 aprilie, la ora 10:00.
Elena Udrea se află din 2022 în spatele gratiilor
Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor, unde a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria.
Traseul acestui proces a fost unul destul de complicat. Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 și condamnată definitiv la șase ani de închisoare în iunie 2018, însă ea a fugit înainte de pronunțarea sentinței, fiind depistată și încarcerată în Costa Rica.
Ulterior, în decembrie 2018, Curtea Constituțională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de 5 judecători de la această instanță. În consecință, condamnările din dosarul ”Gala Bute” au fost suspendate, Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica și s-a întors în România.
În aprilie 2022, în baza unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Instanța supremă respinge o contestație în anulare depusă de Elena Udrea și confirmă condamnarea la șase ani de închisoare. Elena Udrea fuge în Bulgaria, însă este prinsă și trimisă în țară, fiind încarcerată în iunie 2022.
În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.
Anchetatorii spun că sumele obținute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii), fie al Organizației București a PDL sau al fostului șef al Federației Române de Box, Rudel Obreja.
Udrea mai este acuzată că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile cu prilejul achiziției de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.
Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „stirileprotv.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com