Giorgia Meloni va discuta cu Donald Trump la Casa Albă problema tarifelor

0
4



stiri romania

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni se va deplasa săptămâna viitoare în Statele Unite pentru discuţii despre tarife cu preşedintele american Donald Trump pe 17 aprilie, a anunţat marţi biroul său, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Meloni este confruntată cu un exerciţiu de echilibru diplomatic dat fiind faptul că este o aliată a lui Trump, dar în acelaşi timp se află sub presiune pentru a apăra industria italiană axată pe export.

Italia a avut anul trecut al treilea cel mai mare excedent comercial din UE la schimburile de mărfuri cu SUA, după Germania şi Irlanda.

Meloni a descris decizia lui Trump cu privire la tarife drept o greşeală, dar a avertizat că introducerea de contramăsuri de către UE ar putea escalada într-un război comercial, şi a îndemnat la negocieri pentru atenuarea crizei.

Statele UE se confruntă cu tarife de 25% la oţel, aluminiu şi autovehicule şi de 20% la aproape toate celelalte bunuri, în cadrul politicii lui Trump de a lovi ţările care, potrivit lui, impun bariere mari importurilor din SUA.

Deşi miniştrii din UE au convenit să acorde prioritate negocierilor, blocul ar urma să aprobe primele măsuri de retorsiune în această săptămână.

Editor : S.S.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.