Echipa de avocați a lui Vlad Pascu s-a schimbat și reprezentanții tânărului fac tot ce pot pentru a obține o pedeapsă mai mică pentru vinovat.
Au trecut aproape 2 ani de la accidentul care a avut loc în stațiunea 2 Mai, acolo unde Sebastian Olariu și Roberta Dragomir și-au pierdut viața, după ce au fost spulberați de pe marginea drumului de Vlad Pascu, care s-a urcat la volan când se afla sub influența substanțelor interzise.
În primă fază, tânărul a primit o pedepasă de 10 ani de închisoare, dar avocații lui fac tot posibilul să obțină o sentință mai mică și au chiar și o explicație pentru asta.
„Am solicitat un termen pentru pregătirea apărării. La termenul următor se vor discuta efectiv motivele de apel. Nu am cerut nimic deosebit.(…) În afară de părăsirea locului accidentului, unde nu s-a acordat pedeapsa absolut maximă, dar nici nu s-a acordat minim, la restul infracțiunilor s-a acordat pe linie maxim. Opinia noastră este că este o pedeapsă prea mare și încercăm să obținem o reducere a pedepsei.
Nu este nimic deosebit, este un dosar ca orice alt dosar ce are acest obiect.
(…) Nu am cerut niciodată minimul, pentru că avem bun simț. Deopotrivă, considerăm că și maximul este exagerat.(…) Opinia noastră este că magistratul de Judecătoria Constanța a fost prea aspru și încercăm să găsim clemență la Curtea de Apel Constanța” , a declarat unul dintre avocații lui Vlad Pascu, în cadrul unei emisiuni TV.
Vlad Pscu regretă ceea ce a făcut
De asemenea, avocatul lui Vlad Pascu a mai precizat că tânărul regretă fapta pe care a comis-o și este și conștient de faptul că indiferent de pedepasă, acesta va trebui oricum să petreacă următoarea perioadă în spatele gratiilor.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.wowbiz.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com