Mama lui Vali, bărbatul de 35 de ani mort în accidentul din Constanța, a făcut o serie de declarații cutremurătoare despre impactul devastator.
Un accident teribil a avut loc în Constanța, în comuna Lumina, de lângă Năvodari, acolo unde două autoturisme s-au ciocnit frontal, impactul fiind unul fatal pentru conducătorii auto.
În mașina condusă de bărbatul de 35 de ani, însă, se afla și mama acestuia, fiul său dându-și ultima suflare chiar sub ochii ei. Ca prin minune, femeia a scăpat cu viață și a făcut o serie de declarații de-a dreptul cutremurătoare.
„A intrat pe contrasens şi ne-a lovit pe noi şi de acolo nu mai ştiu. Venea la biserică cu mine. Era în altar. Îmi pare rău de el…e sufletul meu. Mi-a murit în ochii mei. L-am văzut cum şi-a dat suflarea. A
tras dreapta. Dacă nu trăgea dreapta, muream şi eu cu el. M-a salvat pe mine”, spune mama şoferului, conform Observatornews.ro.
O cameră de supraveghere din zonă a surprins momentul devastator
Întreaga tragedie s-a produs pe drumul care leagă Năvodari de Lumina și camerele de supraveghere amplasate în zonă au surprins momentul devastator.
Pe imagini se poate observa cum pe o porțiune de drum dreaptă, mașina Nicoletei ajunge pe contrasens, unde lovește frontal un alt autoturism.
De asemenea, se poate observa cum șoferul tocmai traversase o trecere de cale ferată și mergea cu viteză redusă, dar nu a putut evita impactul.
Totuși, acest caz ridică semne de întrebare, asta pentru că cu câteva minute înainte de tragedie, Nicoleta a fost filmată în timp ce trecea prin aceeşi zonă.
Tânăra a fost văzută de două ori în zona respectivă și încă nu se știe dacă s-a întors din drum cu un motiv ori…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.wowbiz.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com