„Avem nevoie de mai mulți studenți, nu mai puțini”

0
29



stiri romania

„Avem un nivel foarte crescut de abandon şcolar în zona universitară. România, ca să punctez câteva lucruri, avem prin raportare la populaţia generală cel mai puţin absolvenţi de studii superioare şi lucrul ăsta trebuie înţeles, La nivel social se promovează astfel de mituri, că avem prea mulţi studenţi în România. Noi avem prea puţini studenţi şi prea puţini absolvenţi de studii superioare”, a spus David.

El a explicat că raportat la populaţia generală, procentul de absolvenţi este în România în jur de 16%, în timp ce media europeană este uşor peste 30%. În grupa tinerilor, România are un procent de 23%, în timp ce media europeană este 40-43%.

„Deci avem nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare. Dacă nu-i avem, să nu ne mirăm, că suntem o societate vulnerabilă la pseudo-ştiinţă, la pseudo-cunoaştere, la pseudo-religie şi că se întâmplă lucrurile pe care le vedem în jurul nostru, manipulări, conspiraţii, care de care mai periculoase”, a mai spus Daniel David.

El a spus că unul dintre mecanisme este prevenirea abandonului în rândul studenţilor.

„Printre alte mecanisme, este şi acesta de a preveni abandonul celor care s-au angajat deja în studii universitare şi abandonează pe parcurs, un procent prea mare şi ridicat pentru cum ar trebui să fie. Vorbim, de exemplu, la nivel de licenţă, între cei care intră şi cei care-şi obţin diploma de până la 40 şi ceva la sută. Este un număr prea mare. Şi atunci avem acest program”, a declarat ministrul Educaţiei.

Conform acestuia, bugetul iniţial al programului de prevenire a abandonului este de 100 de milioane în acest an, astfel încât universităţile să lanseze proiecte, programe prin care să putem controla acest fenomen.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „www.mediafax.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.