A stârnit numeroase
reacții decizia administrației americane de a retrage România din
programul Visa Waiver ce permite călătoriile fără viză în SUA.
Un cunoscut analist consultat de „Adevărul” explică de ce trebuie să
fim optimiști.

Românii vor intra în continuare cu vize în America FOTO arhiva Adevărul
Analistul de politică externă Ștefan
Popescu a explicat pentru „Adevărul” de ce nu
trebuie să cădem într-un anti-americanism păgubos după anunțarea
deciziei și de ce trebuie totuși să avem un optimism moderat.
„Cred că
de vină este coincidența nefericită a momentului în care România
trebuia să intre în acest program, cu intenția noii
administrații americane, de a înăspri
condițiile de control a frontierelor și mai ales a imigrației și,
bineînțeles, interesului de a privi în detaliu chestiunea
infracționalității de origine străină. Sigur că românii nu
reprezintă decât cetățenii, românii nu reprezintă decât o
infimă parte din străinii care comit infracțiuni pe teritoriul
Statelor Unite ale Americii, infimă parte dintre cei care forțează
ilegal frontierele Statelor Unite ale Americii. Totuși există
asemenea cazuri și, fără îndoială, acestea au reprezentat
motivul pentru care noua administrație a preferat să nu privească
îndeplinirea criteriilor tehnice de către România, criterii care au fost reale și s-au făcut cu asistența
statului american. Noua administrație nu
s-a mai uitat la niciun aspect ce ținea de vechea administrație și
a preferat, practic, să plece de la zero cu toate dosarele care erau
moștenite de la administrația Biden. Și cred că aici stă
explicația eliminării României din programul Visa Waiver. Cred că
trebuie să ne păstrăm calmul, să nu picăm într-un
anti-americanism care este păgubos, nu poate fi decât păgubos
pentru România. Și pentru dosarul Schengen am așteptat 10 ani și
cu toate acestea am făcut eforturi constante”,
este de părere analistul Ștefan Popescu.
Reputatul analist este
convins că la un moment dat România va intra în programul Visa
Waiver, așa cum a intrat și în spațiul Schengen.
Ștefan Popescu a precizat
și ce trebuie făcut în perioada următoare și de ce românii nu
trebuie să dramatizeze decizia administrației americane.
„Restabilirea dialogului cu o nouă
administrație a început. Am avut o delegație a unor membri ai
Congresului în România. Avem câțiva observatori delegați pentru
alegerile din România. Deci contactele au început să se
restabilească. Cred că trebuie să privim cu calm, să facem o
evaluare realistă a dosarului României împreună cu autoritățile
de la Washington. Și pe urmă să stabilim în comun pașii pe care
îi avem de urmat. Dar în niciun caz să dramatizăm, pentru că
dramatizarea nu duce decât la blocaj. De asemenea, instrumentarea
politică. Nu avem nevoie de așa ceva. Ați văzut că până la
urmă și dosarul Schengen s-a deblocat în cele din urmă”,
adaugă Ștefan Popescu.
„Viza americană
se obține foarte ușor”
Expertul de politică
externă consultat de „Adevărul” a mai venit cu o precizare
foarte importantă.
„Decizia
administrației de la Washington înseamnă de fapt reluarea
procesului de la zero. Nu înseamnă că
România a pierdut acum orice șansă de a intra în Statele Unite
ale Americii. Și mai este un
aspect important ce trebuie avut
în vedere. Visa americană se obține foarte ușor. Orice om de bună
credință care a plecat ca simplu turist în Statele Unite ale
Americii a putut constata banalitatea procesului prin care se obține
o viză americană. Eu însumi am fost în
toamna trecută la invitația guvernului
american. Am putut observa la
Ambasada SUA turiști care așteptau să intre la ghișeu.
Interviul care a durat mai puțin de 5 minute pentru persoanele care
mergeau să viziteze diverse obiective din Statele Unite ale
Americii. Organizarea e perfectă. Cred că
nu este bine să facem paralele cu coziile de la vize pe care le
aveau românii în anii 90, imediat după 1989. Pentru că este vorba
de o altă situație. Trebuie să privim
toate elementele înainte de a formula o
concluzie. Eu nu zic să fim optimiști 100%, dar să avem totuși un
optimism moderat. În niciun caz comerțul
dintre Statele Unite și România nu este afectat. Parteneriatul
strategic nu este de asemenea afectat. Nu intră, trebuie să separăm
lucrurile. Mult mai important a fost dosarul Schengen decât procesul
Visa Waiver. TIR-urile românești nu
așteaptă la frontiera cu Statele Unite ale Americii. Așteptau însă
la frontierele cu Ungaria înainte de a intra în
Schengen”, mai spune cunoscutul specialist.
Ștefan Popescu și-a
luat doctoratul la Sorbona în istoria relaţiilor internaţionale
contemporane, iar teza sa de doctorat a obţinut distincţia Summa
cum laude. Are de asemenea masterat în geopolitică la Universitatea
Paris 1 – Sorbona şi la Şcoala Normală Superioară din Paris. Pe
parcursul studiilor doctorale a fost bursier al Agenţiei
Universitare a Francofoniei şi al Şcolii Franceze din Roma.
De-a lungul carierei sale a fost printre altele consilier/chargé de mission la Înaltul
Consiliu al Francofoniei (2005-2006), profesor-cercetător invitat la
Centrul de Istorie al Relaţiilor Internaţionale Contemporane,
Institutul Pierre Renouvin al Universităţii Paris 1 – Sorbona
(2002-2008), consilier pentru Francofonie la cabinetul ministrului
Afacerilor Externe (2012).
Anunțul SUA
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat
vineri 2 mai că Departamentul de
Securitate Naţională al SUA a luat decizia de a reconsidera
includerea României în programul Visa Waiver.
Inițial, pe
10 ianuarie 2025, înainte ca Joe Biden să fie
înlocuit de Donald Trump la Casa Albă, administraţia
americană anunța oficial intrarea României în programul Visa
Waiver şi urma ca cetățenii români să poată călători fără
vize în SUA după 31 martie.
Administrația americană suspendase pe
termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver
Numai că pe
25 martie 2025, administraţia americană a
anunțat că suspendă pe termen nelimitat includerea României
în programul Visa Waiver, ceea ce înseamnă că românii vor avea
în continuare nevoie de viză pentru a călători în SUA.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „adevarul.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii