USR acuză că viceprimarul unei comune din Olt ar fi intrat în cabina de vot cu mai mulți alegători.
Mai bine de patru ore au trecut de când secțiile de votare din întreaga țară au fost deschise. Românii merg în număr cât mai mare pentru a-și alege președintele, însă deja au fost înregistrate primele incidente la urne.
A fost scandal în localitatea Optași Măgura din județul Olt, acolo unde viceprimarul este acuzat că ar fi intrat în cabina de vot cu mai mulți cetățeni. Reprezentantul USR din secția de votare a chemat Poliția, însă agenții l-ar fi certat tot pe delegat, pentru că ar fi fost „gălăgios”.
Imagine din secția de vot din Olt
[Sursa foto: Captură Video]
USR depune plângere penală
Oana Țoiu, deputat USR, a publicat pe Facebook un filmuleț realizat în secția de votare cu pricina, în care viceprimarul comunei apare alături de un alegător, în cabina de vot.
Alături de imagini, Oana Țoiu a anunțat că USR a cerut schimbarea președintelui secției de votare și că va depune o plângere penală.
„Este ILEGALĂ intrarea in cabina de vot cu cetățenii, e un mecanism de control abuziv, intimidare şi deturnare a voinței reale a oamenilor.
Acel domn în alb care intră peste cetățeni este viceprimarul PSD. La Optaşi Măgura, OLT, un delegat USR curajos a chemat politia. Politia a certat delegatul.(…) NU vom permite intimidarea lor chiar de forțele de ordine chemate în ajutor şi nici ca munca acestor oameni să protejeze voturile să fie călcată în picioare. Am cerut oficial imediat schimbarea președintelui de secție şi locțiitorului acestuia şi depunem plangere penală. Cerem poliției să revină la fața locului”, a scris Oana Țoiu, deputată USR, pe Facebook.
Citește și: Ce spune Comisia de la Veneția despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Să…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.wowbiz.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com