
O crimă cutremurătoare a avut loc sâmbătă seară, în complexul rezidențial Cosmopolis. Teodora Marcu, o tânără de 23 de ani însărcinată în luna a cincea, cunoscută publicului din emisiunea „Insula Iubirii”, a fost împușcată mortal în fața copilului său și a unei prietene.
Asasinul, Robert Lupu- Wolf, fostul ei partener, a pândit-o și a tras fără avertisment, apoi s-a sinucis, câteva ore mai târziu, în fața forțelor de ordine.
Polițiștii au descoperit în locuința criminalului o serie de documente tulburătoare. Fragmentele de jurnal găsite arată o minte tulburată, dominată de ură și gânduri obsesive. „În timp ce iubirea e efemeră, ura rămâne eternă”, scria acesta în octombrie 2024. Alte pasaje, scrise cu majuscule sau subliniate, transmiteau un dispreț profund față de femei: „Unele femei cred că prin nașterea unui copil se spală de păcate”, sau „Societatea creează monștri”.
Două arme asupra sa, una cu 14 gloanțe
La momentul capturării, Wolf avea asupra sa două pistoale letale, unul de dimensiuni standard și un al doilea, de buzunar. Unul dintre ele era încărcat cu 14 cartușe, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la intențiile sale ulterioare.
Experții criminaliști urmează să analizeze armele în detaliu.
O relație interzisă
Potrivit unor surse din anturajul victimei, relația dintre Robert și Teodora ar fi început încă din adolescența fetei, când aceasta avea doar 14 ani, fapt respins vehement de familia ei.
Ulterior, Teodora și-a refăcut viața și era căsătorită cu un iluzionist, plecat la un spectacol în Chișinău în seara tragediei.
Robert Lupu- Wolf, divorțat și tată al unei adolescente, era cunoscut în orașul natal Onești pentru excentricitățile sale și chiar lansase o carte despre fostele sale relații. Dar dincolo de aparențe, în mintea lui se cocea o vendetă personală, alimentată de frustrări și instabilitate.
După atac, autoritățile au…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.wowbiz.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
