Doi copii au fost transportați de urgență la spital după prăbușirea tavanului într-un loc de joacă din Botoșani. Cum a avut loc incidentul: „Am evitat o dramă”

0
34


Un eveniment cu potențial tragic a avut loc sâmbătă, 7 iunie, într-un loc de joacă din Botoșani, unde un tavan s-a desprins și s-a prăbușit. În acel moment, 18 persoane se aflau în interiorul spațiului, însă, din fericire, niciuna nu se afla în zona afectată. 

Tavanul unui loc de joacă s-a prăbușit peste copii și părinți / FOTO: Pixabay

Tavanul unui loc de joacă s-a prăbușit peste copii și părinți / FOTO: Pixabay

Incidentul nu s-a soldat cu victime, iar o tragedie a fost evitată. Potrivit Agerpres, autoritățile investighează acum cauzele care au dus la prăbușire.

Piedone: „Este inadmisibil ca într-un spaţiu destinat copiilor să se întâmple asemenea incidente”

În urma incidentului produs sâmbătă, 7 iunie, într-un loc de joacă din municipiul Botoșani, doi copii au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au inhalat praf rezultat din prăbușirea unei porțiuni de tavan. Minorii au fost transportați de urgență la secția de pediatrie a Spitalului Județean din Botoșani.

Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), starea celor doi este stabilă, iar viața lor nu este pusă în pericol. Autoritățile continuă verificările, iar ANPC a transmis că „neglijența nu poate fi trecută cu vederea”, anunțând măsuri ferme în acest caz.

  „Este inadmisibil ca într-un spaţiu destinat copiilor să se întâmple asemenea incidente. Din fericire, am evitat o dramă. Însă neglijenţa nu poate fi trecută cu vederea. Vom intensifica controalele şi vom monitoriza atent activitatea tuturor operatorilor economici, inclusiv în această minivacanţă, pentru ca siguranţa consumatorilor – în special a celor mici – să nu fie pusă în pericol niciun moment”, a declarat Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC.

ANPC, măsuri drastice în acest caz

Autoritățile au suspendat temporar activitatea locului de joacă din Botoșani, după ce tavanul s-a prăbușit peste cei aflați în interior. Operatorul a fost amendat cu 30.000 de lei. La momentul incidentului, în spațiu erau 13 copii și 5 adulți. Intervenția rapidă a echipajelor de pompieri, ambulanță…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „click.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.