Ministerul Culturii elimină biletele de protocol la spectacole. Locurile vor fi vândute la prețuri reduse

0
47



stiri romania

Ministerul Culturii a anunţat marţi că transformă locurile de protocol în bilete pentru public, acestea urmând a fi vândute cu reducere de 50% către elevi, studenţi şi pensionari. Primul eveniment la care va fi aplicată noua strategie este ediția de anul acesta a Festivalului Internaţional George Enescu. Instituția precizează că un număr limitat de locuri va fi rezervat pentru invitaţii instituţionali şi diplomatici la diferite evenimente.

„Ministerul Culturii anunţă implementarea unei noi politici publice de acces la cultură, menită să restabilească echilibrul dintre formalitate şi participare reală, prin reducerea semnificativă, începând cu acest an, a numărului invitaţiilor rezervate protocolului instituţional la evenimentele culturale organizate sau finanţate din fonduri publice, locurile de protocol fiind transformate în bilete pentru public, care vor fi puse in vânzare cu o reducere de 50% si vor fi dedicate elevilor, studenţilor şi pensionarilor — categorii care, adesea, se confruntă cu dificultăţi în accesarea acestor manifestări”, scrie instituția într-un comunicat de presă.

Potrivit Ministerului, „această schimbare nu este doar una de procedură, ci de viziune de la o practică simbolică, adesea protocolară, la o abordare care pune publicul în centrul experienţei culturale”.

„Prin această măsură, Ministerul îşi propune să încline balanţa de la formalitate către participare autentică – punând publicul, cu adevărat, în centrul evenimentelor culturale”, au transmis reprezentanţii ministerului.

Potrivit acestora, primul eveniment pentru care se aplică această nouă regulă este Festivalul Internaţional George Enescu, cel mai prestigios eveniment cultural din România şi unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din lume.

Pentru ediţia din 2025, Ministerul Culturii va reduce cu aproximativ 40% numărul invitaţiilor oficiale alocate, suplimentând proporţional numărul de bilete cu reducere destinate publicului tânăr şi celui vârstnic.

„Marile evenimente culturale trebuie să fie întâlniri reale cu publicul, nu exerciţii de reprezentare. Cultura trăieşte prin cei care o…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.