„Aliații au semnalat situații de-a dreptul rușinoase”. De ce NATO se implică mai mult în Polonia și Țările Baltice decât în România

Nordul
flancului estic al NATO beneficiază de trupe mult mai numeroase ale
aliaților, în comparație cu sudul. România este direct afectată,
dar nu prea are soluții, spun experții care comentează pentru
„Adevărul” această situație. Iar vina nu le aparține în
niciun caz aliaților noștri, ci lipsei de viziune a politicienilor și diplomaților români.

România beneficiază de sprijin important francez. FOTO Inquam Photos / George Calin

Polonia
și Țările Baltice găzduiesc efective importante de militari
trimiși din alte state NATO, în timp ce situația este diferită în
sudul flancului estic. Aici, doar americanii și francezii au trimis
trupe ceva mai numeroase, însă lipsesc britanicii și germanii. 

„Adevărul”
a discutat pe această temă cu Andra Martinescu, cercetător la
Universitatea Cambridge și Senior Research Fellow la The Foreign
Policy Center, Olga Chiriac – cercetător la Universitatea din
Tampa, Florida și la Grupul de Cercetare a Conflictelor Economice și
a Competiției (ECCRG) de la Kings College, Londra, și cu generalul
(r) Alexandru Grumaz, primul general român cu studii la Harvard, în
Statele Unite ale Americii.

Ce e de făcut

Experții consideră că România ar trebui să convingă și alte țări să trimită trupe aici, pentru a crește nivelul de securitate și pentru a descuraja orice ipotetic inamic. În
opinia Andrei Martinescu, soluțiile există și nu sunt neapărat
complicate. Există însă și un mare „dar”.

„Foarte
simplu, sigur, România trebuie să își asume responsabilitatea de
a participa într-o alianță. Nu este suficient să invoci umbrela
de apărare, așa cum aud că se menționează adesea”, punctează
Andra Martinescu.

Ea
amintește și faptul că România continuă să stea prost cu
infrastructura, ceea ce nu face decât să complice lucrurile în
cazul exerciților militare comune. Și mai grav ar fi ca în cazul
unui ipotetic atac dinspre Răsărit, aliații să nu se poată
deplasa în timp util spre România, pentru a ne da ajutor, din cauza
infrastructurii. Și tot Andra Martinescu pune punctul pe i și
atrage atenția că România nu a fost capabilă până acum să
arate implicare și leadership.

Să nu ne mai facem de râs

„De
asemenea, un alt punct important discutat inclusiv la nivel UE este
dezvoltarea și adaptarea infrastructurii civil-militare, aici este
nevoie de multă implicare și leadership la nivel regional de care
România trebuie să dea dovadă, și proactiv. Aliații au semnalat
situații de-a dreptul rușinoase în nenumărate rânduri, un
exemplu fiind facilitarea accesului la baza Cincu, îngreunată de
tergiversarea construcției sau reparațiilor unui pod. Încă
persistă această disonanță între intenții politice, ambiție
strategică și implementare (chiar și administrativă)”,
punctează experta.

România
trebuie să-și facă temele serios pentru a-și depăși condiția
cu care a început să-i obișnuiască pe aliații săi.

„Un
alt exemplu, în iulie 2024 s-a semnat o scrisoare de intenție între
miniștrii apărării ai României, Greciei și Bulgariei, pentru
facilitarea unui coridor de mobilitate sporită a personalului și
echipamentelor militare. Dar de la intenție la materializare pare că
este cale lungă. Mai ales în acest context trebuie să existe
continuitate. Participarea într-o alianța impune în egală măsură
o responsabilitate”, subliniază Andra Martinescu.

Despre
o lipsă serioasă de implicare a României și despre lipsa de
leadership vorbește și Olga Chiriac. Cercetător la Universitatea
din Tampa, Florida și la Grupul de Cercetare a Conflictelor
Economice și a Competiției (ECCRG) de la Kings College, Londra, americanca de origine română este expert în științe politice, studii de război și economie
comportamentală. Ea a scris și cartea
„Politica externă a Federației Ruse: Implicații pentru
securitatea Mării Negre”, lansată de Palgrave Macmillan.

N-am fost capabili nici măcar să ne construim propria strategie

Olga
Chiriac spune că România a pierdut foarte mult timp și nu a reușit
nici măcar să-și construiască propria strategie la Marea Neagră.

„Nu
pot să identific o strategie a României la nivelul Mării Negre și
nu sunt singura (n.r. – între timp însuși președintele Nicușor
Dan a admis că România nu are nicio strategie la Marea Neagră). Nu
pot să înțeleg acest lucru. Sigur, nu vreau să fiu critică, dar
îmi vine greu să înțeleg cum este posibil așa ceva. Când ești
o țară aflată într-o regiune fierbinte așa cum e cea a Mării
Negre, cu o Rusie expansionistă și imprevizibilă, nu este normal
să nu arăți nici măcar atâta preocupare. Acest lucru îl văd și
aliații și cu siguranță nu este o notă bună pentru România”,
spune Olga Chiriac.

Ea
remarcă și faptul că Forța Navală Militară a României este
insuficient înarmată și a rămas o Cenușăreasă în cadrul
Armatei Române.

„Iarăși,
nu pot înțelege lipsa aparentă de atenție pentru Marina Română,
care ar trebui să atragă mai mult atenția decidenților. Din câte
am văzut, există unele planuri de modernizare, dar nu este
suficient. Și știu că nu este vina Marinei și că acei oameni au
încercat să atragă atenția factorilor de decizie, dar se pare că
nu este de ajuns”, mai spune ea.

Lăsăm impresia de superficialitate

România
ar trebui să pornească prin a-și defini prioritățile și
strategia la Marea Neagră. Altfel, spune Olga Chiriac, nu este
firesc ca România să lase totul pe aliați și să nu fie capabilă
să urmeze niște pași obligatorii, pentru a fi mai pregătită
pentru orice eventualitate.

„Nu
poți avea pretenția să fie aliații mai interesați de soarta ta
decât o arăți chiar tu. Totul pornește de la acel proiect, acea
strategie de securitate inexistentă. Au venit americanii, francezii,
olandezii și alte naționalități și au trimis trupe să ne
susțină, dar nu știu dacă este de ajuns. Din păcate, România nu
știe să fie convingătoare și am impresia că nu face aproape
nimic pentru asta. Știu că există profesioniști, există experți
buni în domeniu, iar cu atât mai mare și mai neplăcută este
surprindere că nu avem niște proiecte serioase”, susține
experta.

Primul
general român cu studii militare la Harvard, Alexandru Grumaz, fin
analist politico-militar și președinte al Centrului de Analiză și
Studii de Securitate confirmă că România nu are foarte multe
argumente în fața aliaților.

Totul depinde de americani

Multe
lucruri vor depinde în primul rând de evaluarea pe care o face
Pentagonul în ce privește situația trupelor americane din Europa.
Pe fond, pare puțin probabil ca americanii să mai trimită alte
trupe, iar experții se așteaptă mai degrabă să fie retrași
câteva mii de militari.

„La
ora actuală, la Pentagon există o evaluare a poziției trupelor
americane aflate în afara Statelor Unite. Evaluarea se termină în
septembrie. Și până atunci nu știm ce trupe vor retrage
americanii din țările pe unde le-au dislocate. Deocamdată despre
Europa se vorbește de cei 20.000 de militari aduși de Biden în
timpul mandatului său pentru întâlnirea flancului estic al NATO”,
spune generalul Grumaz.

În
condițiile în care statele NATO au căzut de acord să crească tot
mai mult cheltuielile cu înarmarea, până la 5% din PIB, este puțin
probabil ca acestea să fie dispuse să cheltuiască suplimentar și
pentru a-și trimite propriile trupe în România.

Pe
de altă parte, grupul de luptă avansat aliat din România, ce are
Franţa ca naţiune-cadru, va fi probabil suplimentat. Parisul a
anunțat că intenționează să crească efectivele grupului de
luptă avansat consolidat din România. Acesta va fi extins la nivel
de brigadă. Asta înseamnă că efectivele vor crește cu încă
2.500 de militari până la 4.000. Dacă Franța, țară care are una
dintre cele mai puternice armate din lume, intenționează să
trimită și mai mulți soldați în România, alte țări importante
cum ar fi Marea Britanie și Germania nu iau în calcul să trimită
militari aici. Există însă și motive obiective. Polonia și Țările Baltice ar fi mai expuse unui atac terestru dinspre Rusia.

„Orice
suplimentare de trupe în România este binevenită. Că e a
francezilor, că-i a nemților… Numai că germanii preferă să-și
trimită trupele în zona Baltică. Francezii sunt cei care
coordonează vârful de Lance de la Cincu. Explicația pentru care
avem mai mulți militari americani și aliați în nordul flancului
estic al NATO este că Țările Baltice și Polonia sunt mai
vulnerabile în fața unui eventual atac”, susține generalul.

Diplomația și politicienii dezamăgesc

Un
alt motiv pentru care aliații nu se înghesuie să trimită trupe în
România este pentru că diplomația română nu ar fi suficient de
bine pregătită. Asta înseamnă că România nu are o voce
suficient de puternică la masa marilor națiuni. Spre comparație,
țări ca Estonia, care echivalează ca suprafață și populație cu
două sau trei județe din România, au diplomați mult mai bine
pregătiți. Dovadă și faptul că fostul premier al Estoniei, Kaja
Kalas, este șefa diplomației europene.

„Diplomația
românească nu este proactivă, este reactivă. Atât
timp cât ești reactiv, nu poți să participi la masa discuțiilor,
indiferent că acestea se poartă la Bruxelles, la Uniunea Europeană,
sau la NATO. E același lucru. Nu ești reactiv și doar reacționezi
la ceea ce se hotărăște, nu ai un cuvânt de spus”, rezumă
generalul Alexandru Grumaz.

O
posibilă soluție ar fi ca politicienii români, care dau peste cap
și diplomația, să le permită militarilor să discute problema. În
acest caz, șansele ca reprezentanții Ministerului Apărării să
fie luați în seamă de Pentagon ar fi mai mari decât în cazul
politicienilor români, care nu au niciun cuvânt de spus la
Washington sau în marile capitale europene.

„E
foarte complicat să porți un dialog serios, iar politicienii noștri
ar trebui cel puțin să-i lase pe militari să-și facă treaba.
Asta ar însemna ca dialogul să se poarte între Ministerul Apărării
din România și Pentagon. Deci, să meargă delegațiile militare
din România să meargă la Pentagon să discute problemele. Între
militari se rezolvă mult mai repede aceste probleme, iar relațiile
dintre șefii armatelor sunt mult mai bune decât cei dintre
politicieni”, încheie generalul Alexandru Grumaz.