Filmul „Patimile lui Hristos”, regizat de Mel Gibson, revine pe marele ecran cu două continuări. Când vor fi lansate

0
42


Filmul „Patimile lui Hristos”, regizat de Mel Gibson, revine pe marele ecran. Continuarea mult așteptată va fi lansată în primăvara anului 2027, în două părți, pe două date cu o mare semnificație religioasă.

Filmul „Patimile lui Hristos” / Foto: Pinterest

Filmul „Patimile lui Hristos” / Foto: Pinterest

Prima parte, intitulată „Învierea lui Hristos”, va avea premiera pe 26 martie 2027, de Vinerea Mare, iar a doua va fi lansată 40 de zile mai târziu, pe 6 mai 2027, în ziua Înălțării, anunță „Variety”.

Detaliile scenariului, realizat de Mel Gibson împreună cu Randall Wallace, nu au fost încă dezvăluite, dar, așa cum sugerează titlul, povestea va fi concentrată pe învierea lui Iisus Hristos. Gibson a descris continuările ca fiind o „călătorie intensă și neașteptată”, mărturisind că „nu a mai întâlnit niciodată ceva asemănător” în scenariile scrise anterior, potrivit Adevărul:

Ca să poți spune povestea așa cum trebuie, trebuie să începi cu
căderea îngerilor, adică trebuie să te afli într-un loc cu totul
diferit, într-un alt tărâm. Trebuie să mergi în iad. Sunt niște idei
foarte bune adunate împreună, dar aici există și niște lucruri
nebunești,” 
povestea el în podcastul „The Joe Rogan Experience”.  Tot atunci, Gibson i-a dezvăluit lui Jim Caviezel că actorul care l-a interpretat pe Iisus Hristos în primul film va fi întinerit digital pentru a-și relua rolul.

„Patimile lui Hristos”, încasări uriașe

Proiectul vine la aproape două decenii de la succesul filmului original, „Patimile lui Hristos”, din 2004, un fenomen la box-office, cu încasări de 370 de milioane de dolari. Recordul a fost a depășit recent de producția Disney „Deadpool & Wolverine”, care a încasat suma de 636 de milioane de dolari pe plan intern.

Patimile lui Hristos” rămâne unul dintre cele mai de succes filme independente din istorie, cu încasări totale de 610 milioane de dolari la nivel global, obținute cu un buget de doar 30 de milioane de dolari. Dincolo de succesul comercial, filmul a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru cele mai bune categorii:…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „click.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.